•  De ce să devii trainer?

    13936763_10154388495639699_206543941_nCu totii avem, sau căutam să avem, o misiune. Prea puține sunt însă profesiile care îți oferă această șansă, care pot fi, simultan, și misiuni. Ei bine, trainingul e una dintre ele.

    1. Pozitionarea ca specialist în domeniul tău

    Ca sa fii trainer, trebuie să ai un domeniu pe care il stăpânești și în care să fii dispus să te perfecționezi constant. Să fii specialist în nișa ta și să-ți placă! Progresul realizat și perspectiva de a fi cel mai bun în ceea ce faci sunt cele mai bune surse de motivare și satisfacție.

    Bineinteles, pentru a putea raspunde nevoilor cursanților tăi, trebuie să ai și să-ți dezvolți experiența. Reușita cursului depinde, în mare măsură, de capacitatea ta de a prezenta situații și soluții practice, aplicabile, concrete. E obligatorie, de asemenea, o minuțioasă documentare și o cunoaștere constantă a ultimelor noutăți.

    Poziționarea ca specialist în domeniul tău vine cu multiple alte beneficii.

    Participanții la cursurile tale te vor recomanda mai departe altor potențiali cursanți. Implicit, numărul și nivelul cursurilor tale vor creste, notorietatea ta va spori. Poti fi solicitat să participi sau să iei cuvantul la diverse evenimente: conferinte, proiecte etc.

    Fii cunoscut ca expertul în nișa ta și asta te va transforma în persoana de contactat pentru colaborări care dau rezultate.

    1. Profesie sau Misiune? Amandouă!

    Cu toții avem, sau căutăm să avem, o misiune. Prea puține sunt însă profesiile care îți oferă această șansă, care pot fi, simultan, și misiuni. Ei bine, trainingul e una dintre ele.

    Una dintre concluziile la care cursanții ajung adeseori sună în felul urmator: “a fi trainer e mai mult vocație decat profesie”. Total de acord! O data ce ai prins gustul acestei meserii sunt sanse mari sa spui “E clar, asta vreau sa fac de acum! Și, daca nu aș fi nevoit sa muncesc, tot asta aș face!”

    Bineînteles, aspectul descris mai sus nu se limitează strict la profesia de trainer, acoperirea e mult mai largă. Diversitatea participanților mi-a aratat cât de utile sunt calitățile pe care meseria de trainer ți le dezvoltă, indiferent de poziția în care te găsești. Fie ca ești manager, profesor, economist, medic sau părinte, capacitatea de a comunica eficient, de a livra profesionist un conținut unei audiențe sau de a schimba comportamente e esențială.

    Conștiința de a dărui, de a contribui la un “mai bine”, e unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poți trăi. Imaginează-ți bucuria participanților la un proiect de voluntariat. Lucrurile nu stau diferit în training, satisfacția fiecarei zile amintindu-ți constant că succesul stă în călătorie, nu în destinație.

     

    1. Carisma!

    Auzim peste tot de carisma, de lideri carismatici. Auzim de importanța carismei în calitatea relațiilor, afacerilor și a vieții în general.

    Un trainer implicat își dezvoltă, fără să știe, carisma în fiecare zi. E în “fișa postului” să fii carismatic daca vizezi excelența in ceea ce faci. Livrarea informatiei si facilitarea deprinderii de noi abilități se realizează mult mai eficient când stăpânești elementele care generează acest efect numit carisma. De exemplu:

    • Un trainer fluent în gândire și în exprimare captează inevitabil atenția.
    • Un trainer încrezător, prezent și autentic beneficiază de implicarea totală a sălii, ceea ce conduce la atingerea cu brio a obiectivelor cursului.
    • Un trainer bun învață să-și controleze și să-și valorifice vocea, ținuta, mimica.
    • Un trainer performant știe că eliminarea emoțiilor distructive și canalizarea inspirată a celor constructive stau la baza unei sesiuni de curs reușite.
    1. Comunicarea

    Vrei să devii expert în livrarea informației? Trebuie să muncești mult, să greșești, să te corectezi, să iei totul de la capăt. Insă perseverența îți va fi răsplătită! Un excelent autocontrol, naturalețea, fluența în gândire și în exprimare, limbajul corpului, spontaneitatea, toate îți vor fi aliați de nădejde care îți vor completa și dezvolta durabil personalitatea și abilitățile.

    Elementele pe care tu, în calitate de trainer, le conștientizezi și le dezvolți în permanență nu își limitează efectul la sala de curs. Aportul lor este puternic și în afara ei, impactând benefic calitatea tuturor relațiilor și a comunicării cotidiene.

    1. Networking de calitate

    Sala de curs e o școală fantastică, nu doar pentru cursanți, ci și pentru trainer. Este locul în care progresezi constant aflând mereu informații utile de la persoane diferite, din domenii și mai diferite.

    Evoluezi mult mai rapid și mai eficient când cunoști persoane potrivite cu care să colaborezi. Din postura de trainer poți să faci networking de calitate. Și e esențial să o faci cum trebuie, nu doar sa strangi date de contact.

    1. Oportunități reale

    Cursurile îți oferă minunata șansă de a crea oportunități reale pentru colaborări ulterioare. Într-una sau mai multe zile de training, participanții au timp să socializeze, să discute, să pună bazele unor relații. Apoi, după fiecare curs, între participanți și trainer se schimbă impresii și se poate stabili posibilitatea unor parteneriate viitoare. În plus, energia care se creează în jurul unui training, acea stare de determinare, este o energie puternică, propice dezvoltării.

    Dezvoltarea de relații cu experți din diverse domenii e neprețuită, acestea constituind importante surse de informație. Accesul la o rețea de profesioniști facilitează în mod real îmbogățirea constantă a perspectivelor pentru dezvoltare.

    1. Flexibilitate? DA!

    În epoca supraîncărcată și supra standardizată în care trăim, ne dorim flexibilitate. Și în termeni de program de muncă, dar mai ales în termeni de desfășurare a activității.

    Deși sunt multe ocupațiile în care acest lucru este aproape imposibil, a fi trainer satisface în bună parte dorința, chiar necesitatea, de flexibilitate. Norma e normă, se spune prea des. Nu însă și în training.

    Am asistat la cursuri ținute de traineri diferiți, pe exact aceeași temă, cu exact aceeași durată, foarte reușite amandouă, însă deloc asemanatoare. Personalitatea trainerului și modul de livrare a informațiilor au facut această diferență. Dinamic, tehnic, relaxat, creativ? Poate fi cum vrei tu. Și cum ești tu.

    Chiar și două cursuri ale aceluiași trainer, deși tema e aceeași, nu sunt identice. Ideile aduse în discuție, situațiile dezbătute, contextul, profilul cursanților, toate sunt diferite. În condițiile în care fiecare sesiune este o nouă provocare, se poate spune, fără să greșești, că în training plictiseala și rutina nu prea au loc să apară.

    La fiecare curs de Formator, participanții experimentează pe viu că, în calitate de trainer, nu e doar placut, ci e obligatoriu să fii natural, autentic, să fii TU.

    1. Rasplata financiară

    Până la urmă, pe lângă nevoile de rang superior, ai și facturi care trebuie plătite, nu?

    Trainingul îți poate aduce un venit considerabil. Rasplata financiară, ca în orice domeniu, depinde de diverși factori, care țin de formator, beneficiar, conținutul cursului, context etc. Focusul trebuie să fie însă pe dezvoltarea ta ca trainer și pe calitatea cursurilor livrate, iar valoarea onorariului va fi o consecință firească a acestora.

    Dincolo de proiectarea și susținerea trainingurilor, vei învăța să stăpânești și noțiuni de marketing al formării. O identificare corectă a nevoilor de training și o promovare pe măsură sunt o sursă continuă de noi sesiuni de formare și, implicit, de venituri.

    Bineînțeles, o dată cu dezvoltarea ta, sursele de venit se pot diversifica. Poți câștiga din cărți vândute, blog ori alte proiecte personale. De asemenea, numarul și calitatea colaborărilor vor crește, ceea ce duce și la multiplicarea veniturilor tale.

    1. Distracția

    Zâmbetul și entuziasmul trebuie să fie nelipsite în training. Și, dacă succesul nu e o destinație, ci o călătorie, de ce să nu fie o călătorie distractivă?

    Jocurile, umorul de calitate, râsul, sunt elemente obligatorii ale educației non-formale. Favorizează puternic învățarea și deschiderea spre nou. Știi că un curs a fost reușit când, pe lângă deprinderea abilităților specifice, starea de spirit colectivă a fost una pozitivă. Când ai râs mult. Când nici tu și nici cursanții nu v-ați fi dorit să fiți în altă parte. Munca ar trebui să fie distractivă, iar în training chiar este.

     

    Să fii trainer nu e deloc ușor și de aceea, o carieră în acest domeniu nu este deloc întâmplătoare. Exceptând cazurile izolate în care “așa s-a nimerit” sau “m-a pus șeful”. Trainingul e o alegere conștientă și asumată: asta vreau să fac și o voi face!

    Beneficiile sunt numeroase și, am remarcat că le găsim pe fiecare nivel al piramidei lui Maslow de ierarhizare a nevoilor. A fi trainer reușeste să impacteze toate categoriile, de la nevoile de bază, de asigurare a unui trai, până la cele superioare, de autorealizare și dezvoltare personală.

    Ca să înțelegi din plin satisfacțiile acestei minunate profesii, trebuie să pășești dincolo de cărți, de teoretic și să experimentezi ce înseamnă trainingul.

    Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *